Iarba este de un verde atat de viu, incat
ma uit mereu in urma, pentru a fi sigur ca sub pasii mei nu se
ingalbeneste brusc. Nu o face, dar senzatia de vara intensa dispare cand
vad frunzele ruginii. Mici covorase in zeci de culori diferite sunt sub
fiecare copac, de pe aleea lunga. Ai crede ca cineva a vopsit iarba si a
aranjat gramajoare de frunze pentru a obtine un efect demn de un
tablou.
Dar stiu ca nimeni nu putea sa faca cu
atat de multe grija acest haos cromatic. Doar natura este in stare sa
echilibreze cele doua stari atat de diferite.
Pe masura ce inaintez, vad tot mai bine
casa intunecata. O singura lumina palpaie, solitara, la ultimul etaj. Si
chiar daca nu mai sunt un copil, tot mai simt un fior de fiecare data
cand privesc monstruoasa constructie. Coloanele inalte, decorate cu
gargui desprinsi din viziunea lui Dante sau ferestrele mici,
neincapatoare pentru soare; toate astea le vad ca acum zeci din ani.
Serile erau atat de inspaimantatoare pentru copilul mic, cu parul blond,
ce se ascundea sub asternuturi. Fiecare umbra era un monstru si fiecare
zgomot facea ca totul sa se petreaca cu incetinitorul. Obisnuiam sa
citesc o carte la lumina lanternei, iesind de sub asternuturi doar
pentru o gura de aer proaspat.
Sunt uimit cat de repede imi revin
detalii ce au stat ascunse atat de mult timp. Ma opresc si ma uit in
jur. Este atat de liniste incat imi pot auzi inima cum bate intr-un
ritm accelerat. Scot scrisoarea din buzunar si ma uit inca o data pe
scrisul ca de copil ce umple pagina. L-as recunoaste oriunde. O pun la
loc in buzunarul de la piept si intru inauntru. Singura lumina este cea
naturala, ce vine oarecum filtrata pe ochiurile de geam. Urc scarile
incet si tresar la trosnetul pe care treptele le fac sub mine.
Am ajuns la usa de unde lumina venea si
scrisoarea spunea sa intru. Apas usor pe clanta si intru. Simt cum
bataile inimii au incetinit atat de mult incat aud cum sangele trece
prin mine. Vad acelasi pat pe care il stiam atat de bine si ceva
miscandu-se sub asternuturi. Cu un efort supraomenesc le dau la o parte
si descopar un copil blond ce doarme, cu o lanterna inca aprinsa langa
el.
P.S. Vroiam sa scriu cu totul altceva, dar cateodata mai trebuite sa scrii si gandurile ciudate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu