Exercitiu de imaginatie

Iarba este de un verde atat de viu, incat ma uit mereu in urma, pentru a fi sigur ca sub pasii mei nu se ingalbeneste brusc. Nu o face, dar senzatia de vara intensa dispare cand vad frunzele ruginii. Mici covorase in zeci de culori diferite sunt sub fiecare copac, de pe aleea lunga. Ai crede ca cineva a vopsit iarba si a aranjat gramajoare de frunze pentru a obtine un efect demn de un tablou.

Dar stiu ca nimeni nu putea sa faca cu atat de multe grija acest haos cromatic. Doar natura este in stare sa echilibreze  cele doua stari atat de diferite.

Pe masura ce inaintez, vad tot mai bine casa intunecata. O singura lumina palpaie, solitara, la ultimul etaj. Si chiar daca nu mai sunt un copil, tot mai simt un fior de fiecare data cand privesc monstruoasa constructie. Coloanele inalte, decorate cu gargui desprinsi din viziunea lui Dante sau ferestrele mici, neincapatoare pentru soare; toate astea le vad ca acum zeci din ani. Serile erau atat de inspaimantatoare pentru copilul mic, cu parul blond, ce se ascundea sub asternuturi. Fiecare umbra era un monstru si fiecare zgomot facea ca totul sa se petreaca cu incetinitorul. Obisnuiam sa citesc o carte la lumina lanternei, iesind de sub asternuturi doar pentru o gura de aer proaspat.

Sunt uimit cat de repede imi revin detalii ce au stat ascunse atat de mult timp. Ma opresc si ma uit in jur.  Este atat de liniste incat imi pot auzi inima cum bate intr-un ritm accelerat. Scot scrisoarea din buzunar si ma uit inca o data pe scrisul ca de copil ce umple pagina. L-as recunoaste oriunde. O pun la loc in buzunarul de la piept si intru inauntru. Singura lumina este cea naturala, ce vine oarecum filtrata pe ochiurile de geam. Urc scarile incet si tresar la trosnetul pe care treptele le fac sub mine.

Am ajuns la usa de unde lumina venea si scrisoarea spunea sa intru. Apas usor pe clanta si intru. Simt cum bataile inimii au incetinit atat de mult incat aud cum sangele trece prin mine. Vad acelasi pat pe care il stiam atat de bine si ceva miscandu-se sub asternuturi. Cu un efort supraomenesc le dau la o parte si descopar un copil blond ce doarme, cu o lanterna inca aprinsa langa el.

P.S. Vroiam sa scriu cu totul altceva, dar cateodata mai trebuite sa scrii si gandurile ciudate.

Omul din oglinda

In momentul in care postarea astea se va publica, eu voi fi plecat de mult de langa calculator. A fost scrisa intr-un scurt moment de respiro dupa o zi agitata.
Ma pregatesc sa plec iarasi dar am avut un moment de slabiciune pentru scris. Simt un gol in mine pe care imi este greu sa il explic. Toata ziua am fost inconjurat de lucruri frumoase, de prieteni si oameni pe langa care chiar ai vrea sa stai. Cu toate astea simy ca ceva imi lipseste. Ca lipseste o piesa dintr-un puzzle caruia nu ii pot vedea dezlegarea.
Sa fii inconjurat de oameni, sa zambesti si sa iti dai seama ca tu nu esti ca ei. Nu vezi pe fata ta, atunci cand te uiti in oglinda, un om fericit cu adevarat. Vezi doar o fata nedumerita si plina de griji.
Vorbesti cu lumea, razi, glumesti dar iti dai seama ca asta nu esti tu. Este altcineva ce isi ascunde cu maiestrie gandurile si gesturile. Te sperie cateodata cat de detasat de lume esti, cat de nepasator fata de altii. Poate esti doar un mare egoist. Sau poate ai ceva dereglat.
Nu stiu. Probabil ca in momentul in care cineva citeste randurile astea, eu rad cu gura pana la urechi. Dar maine stiu sigur pe cine regasesc in oglinda.

Drama

Sunt multe lucruri pe care le auzi lucrand in comertul online. Faptul ca vorbesc la telefon zilnic este cateodata o pacoste dar si un prilej de bucurie.

Cateodata ai parte de clienti ce se considera superiori doar pentru ca ei fac comanda si tu esti pus acolo sa primesti, fara posibilitatea de a fi ironic sau sincer. Altii au bunul simt de a folosi cuvinte mici precum “te rog” sau ” multumesc” ce inseamna enorm pentru cineva ca mine. Alteori mai auzi o gluma sau razi de confuzia clientilor ce nu stiu ce sa cumpere si sunt totusi atat de disperati sa cumpere ceva.

Dar zilele astea am avut parte si de ceva…altfel. In plina promotie Black Friday, am primit o comanda de jucarii ( lucrez la un magazin de jucarii ) . Am sunat pentru confirmarea adresei, iar domnul de la capatul celalalt al firului mi-a spus ca nu este pentru el comanda. Jucariile trebuie sa ajunga la un copil bolnav de cancer ce se afla internat la Spitalul Marie Curie. Aflase de cazul copilului si a vrut sa ii inveseleasca orele petrecute pe patul de spital.Sunt  extrem de sincer cand spun ca mi s-a parut cea mai frumoasa persoana de pe acest Pamant in momentul acela. Am terminat apelul, am pus comanda in fata celorlalte si am expediat-o cat de repede am putut.

Astazi am primit un apel de la acelasi domn in care ne intreba daca poate returna jucariile. Bineinteles ca pana sa fie gasit in baza de date, am pus intrebarile standard : “au defecte?”, “au ajuns deteriorate”. Niciuna dintre variante nu era corecta. Copilul a murit pana sa ajunga coletul cu jucarii la el.

Vrea sa va zic ca mi-au dat lacrimile cand am auzit. Mi s-a parut atat de nedreapta viata, atat de rea, atat de mizerabila incat sa rapeasca un copil ce inca avea nevoie sa se joace.

Multumiri sufletesti ...

Aveam nevoie de ceva care sa ma inveseleasca. Si astazi am primit exact ce trebuia. Se poate spune ca ma laud. Poate este adevarat sau poate ma lauda cineva de la care nu ma asteptam. Sa ma explic mai bine. Zilele trecute m-am intalnit cu o fosta prietena prin Centrul Vechi. Am stat la o cafea, am vorbit putin si am plecat. Printre vorbele mele se pare ca s-a strecurat si fraza “am prea multe defecte pentru a fi un iubit bun”. Ea a tinut minte si mi-a trimis astazi o mica lista cu atuurile mele. A fost ceva frumos din partea ei, tinand cont de relatia ce a fost intre noi. Ii multumesc pe aceasta cale pentru ca mi-a facut ziua mai buna, ba chiar saptamana. Mai jos lista, exact cum mi-a scris ea.

-Nimeni nu mi-a mai scris o poezie, doar pentru mine si despre mine.

-Intotdeauna ai pus intrebarile pe care toti le gandim dar nu le spunem cu voce tare, pentru ca ne gandim ca o sa fim luati de prosti.

-Ai avut cea mai mare curiozitare pe care am vazut-o la un om. Erai exasperant cateodata si de-a dreptul dragut alte ori.

- Mi-a placut ca iti placea sa vezi cum gandesc, de ce iau unele decizii si de ce ma comport intr-un anume fel.

-Ai pus mereu pret pe lucrurile mici, simple, ce eu nu le luam in seama. De la cerul noptii pana la un “multumesc” de la un strain.

-Am fost mereu geloasa pe faptul ca citeai prea mult. Mi se parea ca te scufunzi in carti si ma ignori. Acum am ajuns sa inteleg ce inseamna si timpul pentru propria persoana si o carte buna. nu citesc asa mult sa stii :))

-Cel mai mare avantaj al tau era faptul ca ai o multe lucruri pe care nu le spui sau le ascunzi. Si era placut sa descoperi ceva nou mereu. Si o pacoste cateodata :D