Cred ca as minti daca as spune ca nu ma
mai gandesc la tine cateodata. Nu cu acea ardoare, demna de un posibil
viitor, ci mai degraba cu o nostalgie de toamna.
A ramas in mintea mea un amalgam de
imagini si senzatii strans legat de amintirea ta. Nimic clar sau
definitiv, doar o imagine schimbatoare, aproape in ceata, alaturi de
stari intense ale mintii mele. Sincer sa fiu, nu stiu acum daca te-am
iubit, daca ai simtit ceva pentru mine sau am fost ceva de-a dreptul
animalic.
Tot ce stiu este ca a fost ceva. Uneori
mai vad o imagine de-a ta si nu imi trezeste decat un sentiment de
rusine. Pentru ca m-am deschis asa de repede si am vorbit. Imi vine pe
buze cuvantul de adolescentin, de fiecare data cand ma gandesc la mine.
Dar, chiar si spre surprinderea mea, nu ma mai deranjeaza raspunsul tau
si nici nu simt vreo ranchiuna. Fiecare a facut ce simtea ca trebuie
facut.
Astazi esti mai aproape ca oricand si
totusi atat de departe. Nu ne despart parinti, kilometri sau ani. Sunt
pur si simplu altfel fata de vechiul eu. M-as putea indragosti de tine,
dar niciodata nu as putea simti aceleasi lucruri. Poate esti la fel, sau
nu. Dar esti in spate, spre un timp pe care nu vreau sa il retraiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu